Turneul de promovare a albumului "Pietre în alb", al patrulea material semnat Luna Amară, aduce 13 piese noi numai bune de ascultat live, în Timişoara.
Vineri 21 octombrie de la ora 21:00, trupa care în urmă cu un an cânta în deschiderea concertului Ozzy Osbourne de la Bucureşti, concertează în Club Daos. „Pietre în alb" este al patrulea titlu de album Luna Amară, şi vine la doi ani de la apariţia albumului „Don't let your dreams fall asleep".
Realizat de producătorul britanic Adam Whittaker, „Pietre în alb" conţine 13 piese, nouă în română şi patru în limba engleză. Turneul de promovare a început la sibiu, pe 13 octombrie şi se încheie pe 26 noiembrie, la Arad.
De la debutul lor din 1999 şi până în prezent, clujenii de la Luna Amară au cântat în deschiderea concertelor susţinute de trupele Faith No More, HIM, Amorphis, Paradise Lost, Apocalyptica, Clawfinger şi Toy Dolls, debutând în plan internaţional odată cu participarea la festivalul de la Szighet, în 2005.