Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum l-au săltat comuniştii pe Ion Diaconescu în 1947: "Au dat năvală în camera mea 5 indivizi cu pistoale care strigau: «Mâinile sus!»"

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Fostul preşedinte al PNŢCD, Ion Diaconescu, a fost arestat de regimul comunist în 1947, anul scoaterii în ilegalitate a PNŢ. Ultimul senior al PNŢCD a fost deţinut politic până în 1964.

Ion Diaconescu rememorează, cu lux de amănunte, episodul arestării sale în cartea "Temniţa - Destinul generaţiei noastre".

Iată cum au decurs evenimentele:

„Derularea evenimentelor ce fac obiectul acestor amintiri începe în seara zilei de 1 decembrie 1947. Deşi au trecut aproape patruzecei de ani de atunci, faptele petrecute în acea noapte îmi sunt şi acum proaspete în minte, ele reprezentând un început de drum ce-mi va marca existenţa pentru tot restul vieţii.

Evenimentele respective au fost precedate de o serie de coincidenţe sau mai degrabă desincronizări intervenite în programul meu din acea seară; iată de ce m-am întrebat adesea dacă fără ele nu aş fi avut o altă soartă.

În seara aceea, pe la orele opt, trebuia să mă întâlnesc cu un bun prieten, Petrică Lupea, să luăm masa împreună, urmând apoi să beneficiez de găzduirea lui peste noapt, aşa cum se întâmpla adesea pe atunci, din motive de siguranţă. Aceste precauţiuni mi le impusesem cu câteva luni în urmă, îndeosebi după arestarea conducătorilor PNŢ şi a unor prieteni din Biroul de Conducere pe ţară al tineretului acestui partid, Biroul din care făceam şi eu parte. Noi aflasem că arestările se operau în general noaptea şi speram, în naivitatea noastră de atunci, că simplul fapt de a nu fi găsit la domiciliu în momentul în care eşti căutat îţi va oferi o şansă de a rămâne mereu în libertate.

Dar, tot în conformitate cu programul pe care-l aveam stabilit, a trebuit să mă întâlnesc mai întâi cu Nicu Adamescu, un alt bun şi vechi prieten cu care eram în strânsă colaborare, atât în ceea ce priveşte activitatea din organizaţia de tineret a PNŢ, cât şi în acdrul unei mici întreprinderi pe care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvaţi Copiii: Vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani. Aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital/ Avertismentul experţilor

News.ro acum o ora
Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Experţii avertizează asupra riscurilor determ

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 3 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 3 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Ministrul Cseke Attila: Din aprilie, eliminăm taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară / 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, eliberate anul trecut

News.ro acum 3 ore
Ministerul Dezvoltării anunţă, vineri, că, din 7 aprilie, sunt eliminate taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară, prevederile fiind cuprinse îăntr-un ordin am ministrului Cseke Attila care a fost transmis către Monitorul Ofi

Crin Antonescu critică CNA pentru „cenzura” aplicată lui Marius Tucă. „Așa apar extremiștii, așa se rupe societatea”

Adevarul acum 16 minute
CNA a hotărât miercuri, 26 martie, eliminarea de pe platforma YouTube a unui material video cu un comentariu al jurnalistului Marius Tucă, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”.

Data la care pensionarii români vor primi ajutorul de 400 de lei: „Taloanele au fost deja tipărite”

Libertatea acum 57 minute
Directorul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunţat când vor primi pensionarii români ajutorul de 400 de lei, relatează Antena 3 CNN. În următoarea perioadă, pe lângă pensia cuvenită, milioane de oameni vor primi bani în plu

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum o ora
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 35 minute
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

„Bruxellesul se pregătește pentru un război”. Viktor Orban critică strategia UE privind stocarea de provizii în caz de criză

HotNews acum 33 minute
Comisia Europeană se pregătește pentru un război care „îngrozește” oamenii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la propunerea europeană ca fiecare locuință să stocheze provizii pentru 72 de ore în cazul unor posibile crize,

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum 2 ore
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°