Astăzi se deschide cea de-a 20-a ediţie a „tIMOn“, în care puteţi compara peste 8.000 de locuinţe noi şi 5.000 de apartamente vechi.
Târgul Imobiliar Naţional („tIMOn"), care se desfăşoară de azi până duminică în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, reuneşte mai mult de 100 de firme expozante şi peste 100 de proiecte imobiliare din Capitală şi din întreaga ţară. „Reducerile de preţ, valabile exclusiv în perioada târgului, variază între 1.000 şi 28.000 de euro, iar 30% din ofertele de locuinţe nu vor putea fi regăsite la niciun alt târg imobiliar", ne-au anunţat organizatorii.
Cel mai mic preţ din târg este de 30.900 de euro, iar cel mai mare - 1,89 milioane de euro pentru o vilă în Herăstrău. La târg mai sunt prezenţi brokeri imobiliari, bănci, consultanţi şi fonduri de investiţii. „Dincolo de cele 8.000 de locuinţe noi prezentate, în ofertă vor apărea şi apartamente vechi, datorită parteneriatului pe care îl avem cu Asociaţia Brokerilor Imobiliari, spaţii comerciale din cadrul galeriei Cocor, dar şi 98% din oferta pieţei de birouri din Bucureşti", a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul „tIMOn".
Locuinţe cu tot mai multe bonusuri
Printre ofertele speciale cu care au venit expozanţii se numără cele ale companiilor Euro Construct Mansarde şi RPF Development, care expun bucătării mobilate, Adama, care va organiza o tombolă cu sisteme Home Cinema, Be Igloo, care va asigura clienţilor design de interior, mobilă pentru toată casa şi electrocasnice şi Sălaj Rezidenţial, care va oferi sisteme de panouri solare. Saphir Stein a pregătit special pentru vizitatorii „tIMOn" o reducere de 15-20% pentru 20 de apartamente din centrul Bucureştiului, iar Volumetric DF România va oferi prin promoţia Ultra Privilegio reduceri la apartamente de până la 28.000 de euro, dar şi locuri de parcare, mobile de bucătărie sau electrocasnice cadou.
O premier