Ceferiştii s-au uitat la televizor la meciul pe care cei de la Universitatea l-au jucat cu ruşii de la Kuban, partidă care a însemnat şi inugurarea Cluj Arena.
Fotbaliştii lui Jorge Costa au urmărit meciul pe care rivalilor lor din Cluj, jucătorii de la Universitatea, l-au disputat cu echipa pregătită de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.
Ceferiştii n-au fost impresionaţi decât de atmosfera superbă de la inugurarea celui mai modern stadion din Ardeal.
Mai mult decât atât, cei de la CFR îi ironizează pe "studenţi" pentru prestaţia foarte slabă şi pentru faptul că au încasat patru goluri de la ruşi.
M-am uitat la meciul Universităţii cu Kuban Krasnodar, a fost un spectacol frumos, pe un stadion aproape plin. Cine ştie, poate dacă eram noi în locul ruşilor Universitatea primea mai multe goluri. Cred că e o diferenţă mare între campionatul Rusiei şi cel al României. Acolo se joacă pe contracte de milioane de euro şi majoritate jucătorilor îşi doresc să ajungă în acel campionat",a spus Ricardo Cadu, căpitanul CFR-ului.
Fundaşul portughez a precizat că nu-şi doreşte ca CFR-ul să joace toate meciurile pe noua arenă.
"Dacă vom ajunge în Champions League, mi-aş dori să evoluez pe Cluj Arena, dar într-o altă competiţie europeană prefer stadionul din Gruia", a precizat Cadu.