Deşi rezultatul era confirmat de analizele de la Tulcea, contraexpertiza de la Bucureşti nu mai lasă loc îndoielilor. La Casimcea s-a întrunit Unitatea Locală de Sprijin pentru a rezolva problema focarului din comună.
Institutul Cantacuzino a confirmat astăzi oficial că tânărul decedat luni la Tulcea a murit din cauza antraxului.
„Am primit rezultatul de la Cantacuzino în urmă cu câteva minute, se confirma că este vorba de antrax“ spune Laura Militaru, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea.
Deja la Casimcea s-a întrunit Unitatea Locală de Sprijin, organism de decizie din care fac parte primarul, medicul veterinar şi alţi factori implicaţi. Îşi stabilesc un plan de măsuri şi vor începe activităţile. Primul pas este dezinfectarea păşunii, spune prefectul de Tulcea, Vasile Gudu.
„Direcţia de Sănătate Publică este pregătită să intervină. Se va lua legătura cu toţi medicii de familie, în special cu cei din zona comunei Casimcea, să ţină atent sub observaţie pacienţii. De asemenea, vom face campanii pentru a-i aduce pe oameni la medic la primele simptome ale acestei boli“, mai spune prefectul Vasile Gudu.