Comisia Europeană propune acordarea statutului de candidat Serbiei. Începerea negocierilor e condiţionată de îmbunătăţirea relaţiei cu Kosovo. Comisia mai propune deschiderea negocierilor de aderare cu Muntenegru.
Serbia mai face un pas către aderarea la Uniunea Europeană, odată ce primeşte oficial statutul de candidată. Pentru a începe însă negocierile de aderare, Comisia Europeană pune totuşi condiţia ca relaţiile cu Kosovo să se normalizeze.
Comisia Europeană recomandă statelor europene să acorde Serbiei "statutul de stat candidat, ţinând cont de progresele realizate până în prezent şi cu condiţia ca Serbia să reia dialogul cu Kosovo şi să avanseze rapid în implementarea cu bună credinţă a acordurilor încheiate până în prezent" cu Priştina.
"Comisia Europeană recomandă ca Serbia să devină stat candidat pentru aderarea la UE şi o îndeamnă să fie pregătită pentru începerea negocierilor de aderare, imediat ce vor fi semnalate progrese în dialogul cu Kosovo", se arată într-un comunicat oficial.
Pentru Serbia, însă, anunţul de miercuri al Comisiei Europene nu este pe deplin o veste bună: Belgradul, care şi-a depus candidatura în decembrie 2009, se aştepta la mai mult şi voia să obţină şi o dată exactă pentru deschiderea negocierilor de aderare.
În schimb, se deschid negocierile cu Muntenegru. Comisia Europeană a propus miercuri deschiderea negocierilor în vederea aderării acestei ţări la UE.
Executivul european salută "rezultatele satisfăcătoare" ale Muntenegrului în ceea ce priveşte reformele şi lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.
Comisia Europeană propune acordarea statutului de candidat Serbiei. Începerea negocierilor e condiţionată de îmbunătăţirea relaţiei cu Kosovo. Comisia mai propune deschiderea negocierilor de aderare cu Muntenegru.
Serbia mai face un pas către aderarea la Uniunea Europeană, oda