Studenţii Universităţii Politehnica din Timişoara beneficiază gratuit de traininguri de dezvoltare personală şi antrenament autogen, susţinute de Anca Cornea, psihologul Universităţii.
"Dintre studenţii care vin la consiliere, majoritatea sunt departe de casă, de familie. Au probleme emoţionale, de adaptare, sunt tineri care stau în cămin şi se confruntă cu situaţii dificile", motivează Anca Cornea propunerea acestor cursuri. "În aceste întâlniri am văzut că studenţii au nevoie de ceva care să îi motiveze, să nu renunţe la facultate, să îşi rezolve problemele emoţionale prin forţe proprii", a adăugat psihologul UPT.
Înscrierile se fac până sâmbătă, 15 octombrie, în clădirea ASPC, etajul trei, la cabinetul psihologic din incinta Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, sau la adresa de e-mail psanca@gmail.com. Cursurile vor dura 15 săptămâni, câte două - trei ore pe săptămână, iar studenţii vor fi organizaţi în grupe de câte 10-20.
Trainingurile de dezvoltare personală preuspun metode non-formale de învăţare şi vizează probleme de adaptare, motivare şi rezolvare a impasurilor emoţionale. Antrenamentul autogen este o metodă de relaxare, de inducere a unei stări de calm şi are la bază hipnoza şi practicile orientale bazate pe yoga.