Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul UMF Iaşi, este cercetat, alături de fiica sa şi alte 17 persoane, pentru o licitaţie trucată cu fonduri nerambursabile.
Ieşeanul Vasile Astărăstoae (62 de ani), unul dintre numele importante din medicina românească, apare într-un scandal de corupţie cu fonduri europene. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" (UMF) din Iaşi este suspectat că, împreună cu prorectorul Dragoş Pieptu şi doi directori din cadrul instituţiei de învăţământ superior, ar fi trucat o licitaţie pentru o platformă e-learnig (sistem electronic de învăţare).
Potrivit procurorilor anticorupţie, în jurul proiectului s-a format o adevărată caracatiţă pentru a obţine ilegal beneficii financiare. Astfel, Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare de la UMF, prietenul său, Laurian Tănăsescu, reprezentant al SC Management Grup, şi Corvin Pughin, directorul comercial şi asociat în compania Maguay, au pus la cale planul de acţiune pentru a obţine ilegal fonduri europene. Aceştia i-ar fi cooptat şi pe rectorul Vasile Astărăstoae şi pe Daniela Druguş, director administrativ la UMF Iaşi.
Caracatiţa
Ciureanu, Pughin şi Druguş au fost săltaţi de anchetatori în acest caz şi au petrecut o noapte în arest. În total sunt 19 învinuiţi în dosar, persoane fizice şi juridice. Aceştia sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni, printre care se numără şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, conflict de interese, complicitate la conflict de interese, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, dare şi luare de mită.
„În baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor Tănăsescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management Grup Bucureşti şi prieten cu Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian,