Statele membre trebuie să evite populismul la nivel național și să decidă cu privire la aderarea Bulgariei și României la zona Schengen exclusiv pe baza criteriilor existente, spune Parlamentul European într-o rezoluție adoptată joi, 13 octombrie. Deputații europeni cer Consiliului European să ia măsurile necesare pentru a permite ambelor țări să adere la zona Schengen.
Ca urmare a deciziei olandezo-finlandeze din 22 septembrie 2011 de a bloca aderarea Bulgariei și României, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate să-și reafirme sprijinul pentru includerea ambelor țări în zona Schengen.
Deputații europeni au insistat asupra faptului că Bulgaria și România "și-au îndeplinit toate criteriile" pentru a adera. Au implementat în întregime regulile Schengen, care reprezintă "singurele condiții pentru aderarea lor" la zona Schengen.
Parlamentul cheamă toate statele membre să decidă cu privire la aderarea acestor țări "exclusiv pe baza acquis-ului Schengen și a procedurilor". Nu pot fi impuse criterii suplimentare acestor țări, subliniază Parlamentul European, cerând statelor membre să-și onoreze angajamentele și "să evite populismul național".
Deputații europeni au respins un amendament care cerea Comisiei să prezinte propuneri de a întări acquis-ul Schengen prin incorporarea unor criterii suplimentare privind crima organizată și corupția.
Securitatea la frontiere: Bulgaria și România sunt parteneri de încredere
"Ambele țări și-au restructurat fundamental și și-au reorganizat sistemele de gestionare a frontierelor, investind substanțial în întărirea autorităților de implementare a legilor (...) și și-au întărit vizibil cadrul instituțional și legal", subliniază rezoluția.
Parlamentul European ia notă de "sprijinul constant și solidaritatea arătate de Bulgaria și România ca parteneri de încredere" în sud-estul Europe