Deputatul PDL Cezar Preda a depus la Cameră o iniţiativă legislativă care prevede că "ofiţeri anume desemnaţi ai SRI pot fi numiţi în calitate de organe de cercetare penală speciale", cu unele condiţii, proiectul provocând reacţia opoziţiei, care susţine necesitatea respingerii actului normativ, relatează Mediafax.
Iniţiativa lui Preda vizează modificarea şi completarea unor legi privind securitatea naţională. Unul dintre articolele proiectului menţionează că ofiţeri anume desemnaţi ai SRI pot fi numiţi în calitate de organe de cercetare penală speciale, cu acordul Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului şi cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competente să efectueze urmărirea penală în condiţiile şi pentru infracţiunile date în competenţa acestora potrivit Codului de procedură penală.
Acelaşi articol prevede că organele de cercetare penală speciale ale SRI îşi desfăşoară activitatea sub conducerea şi supravegherea procurorului.
De asemenea, proiectul prevede că pentru realizarea acestor atribuţii, în unitatea juridică a SRI se organizează şi funcţionează o subunitate specializată în care îşi desfăşoară activitatea ofiţerii care au calitatea de organe de cercetare penală speciale.
Proiectul prevede că organele SRI nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest.
Iniţiativa a fost înregistrată la Cameră pentru dezbatere şi a fost trimis la Guvern pentru un punct de vedere.
În replică, deputatul PNL George Scutaru, vicepreşedinte al Comisiei de apărare, susţine că iniţiativa legislativă a PDL în domeniul securităţii naţionale trebuie respinsă fără echivoc de către Parlament.
"Domnul Preda a condus o comisie specială parlamentară pentru elaborarea unui pachet legislativ în domeniul securităţii naţionale, însă