Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionii şpăgii

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Corupţia pare să fi devenit o piatră de temelie pentru unii funcţionari ai statului din Bănie în ultimii ani. Numărul dosarelor de corupţie instrumentate de Serviciul Judeţean Anticorupţie a crescut cu 25 la sută în 2011 faţă de anul trecut.

Mita variază de la judecători, medici, primari până la simpli poliţişti locali, aceştia ajungând să ceară bani pentru a scăpa de probleme oameni certaţi cu legea sau simpli cetăţeni. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, în ultimii cinci ani au fost instrumentate peste 300 de dosare în care autorităţi sau oameni angajaţi de stat să îmbunătăţească viaţa oamenilor de rând au cerut mită pentru a-şi face datoria sau pentru a rezolva părtinitor anumite dosare. Şpaga porneşte de la 50 de lei în cazul unor simple încălcări ale Codului Rutier până la mii de euro. „Numai în primele nouă luni ale acestui an am instrumentat 54 de dosare. Domeniile sunt diferite: de la cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor până la primari, cadre medicale, şi chiar dascăli din învăţământul superior craiovean”,a precizat comisar-şef Ionel Gone, şeful SJA Dolj.

Funcţionarii statului nu au ţinut la „blazon” şi au fost gata să accepte chiar şpagă în „natură” atunci când a fost vorba de rezolvarea unor dosare. Costel Caragea, ajutorul şefului de post din comuna doljeană Celaru a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi mită. Acesta i-a cerut unui bărbat, la 3 octombrie 2010, 500 de euro pentru a-i rezolva un dosar, însă a vrut şi şase kilograme de brânză. Dosarele răsunătoare de corupţie din ultimii ani au presupus însă şi o mită foarte mare.

„ADS” a realizat un top al şpăgilor cerute în ultimii ani în Craiova, în fruntea căruia se regăseşte chiar edilul-şef Antonie Solomon. Primarul a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Piteşti că ar fi primit 50.000 de euro mită de la om

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°