Lideri mafioti dintr-o inchisoare din regiunea Volga traiau in "apartamente de lux" echipate cu bar cu votca, televizor cu ecran plat si, in unele cazuri, cu instalatie de climatizare, au anuntat joi Parchetul si presa din Rusia, citate de AFP. "Anumiti detinuti de la colonia penitenciara numarul 12, considerati lideri, stateau in camere echipate cu mobilier de salon si obiecte de lux", a precizat Parchetul din regiunea Volgograd intr-un comunicat. "Aveau acces liber la telefon si Internet (...) si posedau in mod ilegal arme albe si alcool", a adaugat acesta. Cotidianul rus Izvestia precizeaza ca trei "celule de top" erau echipate cu "acvarii, televizoare LCD si sisteme de clizmatiare. Peretii erau decorati cu fotografii ale unor lideri mafioti si icoane ortodoxe". In plus, "un bar cu alcool din import, votca, coniac si whisky, a fost descoperit intr-una dintre camere, impreuna cu un frigider umplut cu mancare", subliniaza cotidianul. "Aceste apartamente de lux erau numite oficial «sali educative de lucru»", scrie cotidianul cu ironie. Parchetul examineaza posibilitatea de a "deschide o ancheta generala impotriva responsabililor (institutiei) care au permis aceste incalcari" ale legislatiei. Serviciul local pentru aplicarea pedepselor a deschis o ancheta interna. Acest caz evidentiaza practicile din institutiile penitenciare ruse, unde membrii personalului intretin, uneori, legaturi stranse cu infractorii. In iulie, postarea pe Internet a unor fotografii cu detinuti imbracati in togi, participand la aniversarea unui lider mafiot, la o masa la care se servea caviar rosu, intr-o inchisoare din regiunea Moscova, a produs un adevarat scandal in Rusia. Ulterior, directorul institutiei a fost concediat. (Mediafax) Lideri mafioti dintr-o inchisoare din regiunea Volga traiau in "apartamente de lux" echipate cu bar cu votca, televizor cu ecran plat si, in unele cazuri, cu ins