În preistoria actualei sale deveniri, Eva Dolha a rămas iubitoarea meseriei căreia i-a dedicat primele decenii de carieră, profesând ca inginer agronom. Mai apoi, într-un moment de cumpănă interioară, a descoperit desenul şi pictura ca leacuri autoadministrate împotriva cenuşiului vieţii. Providenţială s-a dovedit pentru ea întâlnirea cu textilista clujeană de marcă Angela Popescu, cea căreia îi datorează descoperirea plasticii ca mijloc de expresie şi de depăşire a angoaselor din anii mai apropiaţi de prezent. Bucuria căutării de sine cu creionul, peniţa sau pensula în mână s-a dovedit atât de acaparatoare, încât, după intrarea în rândul unei asociaţii de plasticieni fără studii specializate, s-a înscris la Universitatea de Artă şi Design din Cluj.
Recent, la mijlocul lui septembrie a.c., artista - de-acum profesionistă - şi-a vernisat prima expoziţie personală în ambianţa librăriei Diverta din centrul capitalei transilvane, amfitrioană fiindu-i Mariana Enache, iar prezentarea în faţa publicului performând-o Sabin Mircea Rus. S-a putut vedea cu acest prilej în ce măsură întâmplările felurite ale vieţii pot trece în fundalul evenimenţialului, cedând locul în avanscenă sensibilităţii creatoare, cea care mediază un alt fel de cunoaştere a lumii şi oamenilor.
Aşa cum se înfăţişează în momentul de faţă, talentul de graficiană al Evei Dolha a şi atins deja gradul de la care începând se poate desluşi o formulă personală. Gheara leoaicei răzbate pregnant dincolo de exerciţiile canonice, fie că este vorba de naturi moarte în care albul şi negrul rămân singurele opţiuni, fie că se au în vedere peisaje urbane cu iz istoric şi metafizic, contemplate din contre-jour-ul unei arcade, fie că forme robuste, cu aspectul unor trunchiuri sau poate al unor musculaturi se înşurubează în aer, emanând o atmosferă renascentistă şi, în acelaşi timp, de ultimă oră.
S-ar sp
