Anual la Cluj se înregistrează 150-200 de cazuri de pacienţi a căror suferinţă există doar în mintea lor.
Cine ar fi crezut că bolnavul închipuit de care vorbea Moliere chiar există? Mai mult decât atât, suferinţa acestui bolnav e cât se poate de reală. Noţiunea de tulburarea de somatizare, aşa cum se numeşte ştiinţific boala pacienţilor închipuiţi, a apărut cu 100 de ani în urmă, dar studiile au devenit mai avansate abia în ultimii douăzeci de ani. Este vorba de o suferinţă care îl face nefericit pe pacient, dar care nu are cauze evidenţiabile prin analize de laborator.
Maria Irimia, o casnică din Galaţi în vârstă de 54 de ani, este un astfel de bolnav închipuit. Aşteaptă cu înfrigurare într-unul din saloanele profesorului univesitar clujean Dan Dumitraşcu să i se spună de ce analizele ei medicale ies perfect de câţiva ani, dar ea se simte tot mai slăbită. Îşi simte organele interne tulburate, nu mai are poftă de mâncare şi nu mai poate dormi aproape deloc pe timpul nopţii. „Mă doare şi ficatul şi fierea, mă săgeată ceva aici la burtă şi nu mai am aer să respir", spune Maria Irimia.
„Am fost la Iaşi şi mi-au spus că s-ar putea să am hepatită, am fost la Petroşani şi mi-au spus ca sunt suspectă de ciroză, iar din cauza insomniei mi s-a spus că ar fi mai bine să merg la control la un medic psihiatru", continuă ea. Medicii din Galaţi au trimis-o în cele din urmă la Cluj, la chirurgul Cezar Pop pentru o intervenţie chirurgicală la nivelul organelor interne, unde ea acuză mereu dureri insuportabile. În urma analizelor ieşite perfect, chirurgul Cezar Pop a înţeles că pacienta lui are nevoie de un alt tip de tratament şi nu de bisturiu.
Aşa că a trimis-o la profesorul Dan Dumitraşcu, cel mai bun specialist din ţară în tulburarea de somatizare.
Dan Dumitraşcu o duce în faţa studenţilor săi. Îşi priveşte pacienta atent şi î