Investițiile personale realizate de funcționarii importanți din Hunedoara au stagnat. Oamenii aflați la conducerea Consiliului Județean Hunedoara și a primăriilor municipiilor nu și-au mai permis investiții importante în anul 2010, conform propriilor declarații de avere publicate recent.
Deși au averi deloc de neglijat, cei mai mulți dintre aleșii și numiții în funcții publice de conducere au rămas cu datorii de zeci de mii de euro la bănci.
Cea mai notabilă excepție este președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, care nu înregistrează niciun credit bancar. În schimb, Mircea Moloț a renunțat la investiția în oierit. “Nu mai am oi. Au fost vândute, iar acum am vaci”, declara recent omul aflat la șefia CJ Hunedoara, care a obținut anul trecut un venit de 55.500 de lei ca bugetar.
Unul acumulează, celălalt se împrumută
Deși a rămas dator cu aproximativ 12.000 de euro la BCR Deva, după ce în 2005 a contractat un credit, Ioan Rus, vicepreședintele CJ Hunedoara, a fost singurul funcționar din conducerea instituției județene care a progresat în 2010 la capitolul investiții. Potrivit declarației sale de avere, în 2010 Rus a reușit să achiziționeze un teren de 0,39 de hectare în satul Uroi (Simeria) și a construit o seră de producție legume pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați. Investiția vicepreședintelul CJ, un personaj care în ciuda funcției sale evită pe cât este posibil ieșirile publice, se ridică la 267.000 de euro. Ea beneficiază de o finanțare a Uniunii Europene prin programul FEADR.
CITEȘTE ȘI:
Deputații și senatorii hunedoreni s-au ținut departe de împrumuturile bancare
Costel Avram, și el vicepreședinte al CJ Hunedoara, nu a reușit să ia exemplul omologului său Ioan Rus, care anul trecut s-a dovedit mai interesat în realizările personale. În 2010, Avram s-a împrumutat de 90.000 de lei de