Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Grecu, zis "Butoane", girantul ginerelui senatorului de Giurgiu, Cezar Măgureanu

Publicat in Jurnalul, joi 13 octombrie 2011 ·

Octavian Grecu, cunoscut sub numele de "Butoane", apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu şi o instituţie bancară, în acelaşi contract fiind girant şi fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deţine în proprietate.

Danubius Food Trading SRL, firma lui Sorin Adrian Gazdac, ginerele deputatului Cezar Măgureanu, a contractat, în decembrie 2008, un credit de 300.000 de euro la Emporiki Bank Romania, girând cu sumele din conturile curente. Contractul expiră în decembrie 2013.

Ulterior, contractul a suferit modificări şi extinderi atât în ceea ce priveşte giranţii, cât şi bunurile înscrise ca gaj. Într-o înscriere din 7 octombrie 2009, pe lângă depozite bancare ale Danubius Food Trading, figurează drept garanţie şi cesionarea unor poliţe de asigurare pe numele lui Octavian Grecu pentru trei vile P+1, situate în Giurgiu, pe strada Neajlovului. Poliţele au valori de 121.000 de euro, 165.000 de euro şi 167.000 de euro.

Astfel, Grecu garantează rambursarea împrumutului angajat de Danubius Food Trading cu cele trei vile şi cesionează în favoarea băncii poliţele de asigurare ale acestor imobile.

De asemenea, la aceeaşi dată se regăsesc ca giranţi Sorin Adrian Gazdac, care garantează cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, precum şi "Gazdac (fostă Măgureanu) Raluca Livia Ioana" care garantează în aceleaşi condiţii restituirea la timp a creditului acordat de Emporiki.

O ultimă menţiune referitoare la acest credit, o extindere de fapt a contractului, datează din 1 aprilie 2011 şi menţionează drept "debitori persoane juridice" Danubius Food Trading şi SC Vega Prod Logistics, aceasta din urmă fiind tot o firmă a lui Sorin Adrian Gazdac.

Ca debitori persoane fizice, în acest ultim contract se regăsesc Sorin Adrian Gazdac şi Raluca Livia Ioana Gazdac,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump după inaugurare: România vă urează mult succes

Mediafax acum 9 ore
„Felicitări preşedintelui @realDonaldTrump pentru inaugurare! România, un partener strategic apropiat al SUA, vă urează mult succes pentru acest nou mandat important”, scrie preşedintele României pe platforma X. El adaugă că avem nevoie de o legătur

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 5 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°