Reprezentanţii UDMR Târgu Mureş l-au desemnat, joi, pe consilierul în Ministerul Sănătăţii Vass Levente drept candidat al Uniunii la Primăria municipiului, la alegerile din 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Benedek Istvan, a anunţat, joi seară, după o şedinţă care a durat câteva ore, că reprezentanţii Uniunii l-au desemnat pe consilierul în Ministerul Sănătăţii Vass Levente drept candidat al Uniunii la Primăria Târgu Mureş, în detrimentul celuilalt potenţial candidat, viceprimarul municipiului Csegzi Sandor.
Vass Levente a primit 44 din 80 de voturi, fiind desemnat drept candidat al Uniunii la Primăria Târgu Mureş, iar forurile superioare urmează să valideze această candidatură, a arătat Benedek Istvan.
"UDMR este o organizaţie democrată şi după ce am trecut de toate fazele, de discuţiile cu circumscripţiile (din Târgu Mureş), astăzi s-a adunat Consiliul Administrativ al UDMR Târgu Mureş şi a hotărât că candidatul nostru, care urmează să fie validat şi de alte foruri (de Consiliul Reprezentanţilor Teritoriali Mureş - n.r.) să fie Vass Levente, cu 44 de voturi din 80 de votanţi. Asta este democraţia, majoritatea a contat", a afirmat Benedek Istvan.
Vass Levente a spus că se bucură că a fost desemnat câştigător în ceea ce a numit "o competiţie în interiorul echipei", arătând că programul pe care îl va prezenta târgumureşenilor va fi câştigător în alegerile de la anul.
"Mă bucură faptul că eu am ieşit învingător, eu cred că a fost o competiţie în echipă, în interiorul echipei, cel mai greu e să dai examen în faţa alor tăi, pentru că acolo nu e vorba de nota de trecere, e vorba cu cât treci, ce poţi să spui în ajutorul lor şi în ajutorul comunităţii din Târgu Mureş. Trebuie să menţionez că tot ce se face în UDMR este o muncă în echipă, le mulţumesc acelor oameni care m-au votat şi m-au susţinut, dar şi c