Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua bastonului alb marcată de nevăzători

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 13 octombrie 2011 ·

Anual pe data de 15 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Nevăzătorilor, denumită şi Ziua bastonului alb.

Această zi a fost instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în anul 1993 la Varşovia. Data de 15 octombrie a fost proclamată Ziua Bastonului alb de către preşedintele SUA, Lyndon B. Johnson, la 6 octombrie 1964. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internaţional, ziua fiind sărbătorită pe întregul mapamond.

Nevăzătorii din judeţul Mureş, membrii ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Mureş, vor marca această zi prin participarea la un program artistic organizat de Asociaţie, care pe data de 15 octombrie va împlini 50 de ani de existenţă.” În sala de spectacole a Casei de Cultură Mihai Eminescu va avea loc adunarea lărgită a filialei Mureş, ce coincide cu împlinireaa 50 de ani de funcţionare a filialei. Va fi o manifestare cu o sută de nevăzători, cu un mic program artistic. Va fi un material despre asociaţie şi filială, despre cei 50 de ani de existenţă, însemnătatea bastonului alb pe plan mondial şi la noi în ţară şi un spectacol de muzică susţinut de nevăzători”, a declarat Mihail Morar, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor, filiala Mureş.

În cadrul evenimentului, ce va avea loc sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 9.30, 60 nevăzători, care şi-au adus aportul în cei 50 de ani la bunul mers al asociaţiei, vor primi plachete de aniversare, iar restul de participanţi vor primi câte o medalie aniversară de 50 de ani.

Bastonul alb nu este numai un instrument care permite dobândirea independenţei, ci este şi un simbol care îi reprezintă pe cetăţenii nevăzători din societatea noastră. Ziua bastonului alb marchează numeroasele realizări ale nevăzătorilor şi slab văzătorilor, recunoscând rolul bastonului alb în creşterea independenţei de mişcare.

Anual pe data de 15 octombrie este s

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 34 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 53 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 37 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°