Peste doar o lună se împlinesc zece ani de la semnarea contracului de privatizare pentru combinatul siderurgic din Galaţi. Momentul va coincide cu instalarea în funcţie a unui nou director şi, probabil, cu pornirea unui furnal renovat.

Însă noul director are în faţă o decizie dificilă: să continue producţia în virtutea investiţiilor deja făcute sau să o oprească, pentru a stopa nişte pierderi greu de evitat?

Deocamdată, există trei argumente pentru a ţine combinatul în viaţă: preţul încă bun al oţelului pe piaţa internaţională, cererea ridicată din partea Turciei – clientul tradiţional al combinatului - şi electricitatea cumpărată de la Hidroelectrica cu 25% mai ieftin decât preţul pieţei. Argumentele pentru a-l opri sunt revenirea pe pierdere, faptul că, la nivelul Europei, ArcelorMittal funcţionează la doar două treimi din capacitate şi personal considerat încă prea numeros, chiar şi după ce numărul de angajaţi de la Galaţi s-a redus, în cei zece ani, cu două treimi.

Aventura privatizării

Fostul Sidex era în 2001 cea mai mare gaură neagră a economiei româneşti, cu pierderi de un milion de euro pe zi. Combinatul a fost vândut pentru 70 de milioane de dolari cash cuveniţi statului, 100 de milioane de dolari capital de lucru şi 350 de milioane investiţii. Cumpărătorul, Mittal Steel, a reuşit să oprească pierderile încă din primul an de după preluare iar în 2004 atingea profituri record, tot de un milion de euro pe zi.

Piaţa oţelului este una dintre cele mai volatile, cu oscilaţii largi de producţie şi preţ. În 2009, combinatul se întorcea la un record negativ de pierderi, tot de un milion de euro pe zi. Adunând şi scăzând, în cei nouă ani pentru care a depus bilanţ, proprietarul a încasat un profit net cre depăşeşte cu puţin 300 de milioane de euro .Între timp, grupul indian Mittal a fuzionat cu gigantul francez Arcelor, ceea ce a d