Ieri a fost prezentat marele plan pentru consolidarea sistemului bancar european şi evitarea unor falimente-domino. Cel puţin asta susţin oficialii europeni. În paralel, aceiaşi politicieni au anunţat că vor forţa băncile să accepte pierderi de 50% pentru împrumuturile pe care le-au acordat Greciei, decizie ce ar putea arunca în colaps instituţii de credit din întreaga UE.
Mult-aşteptatul plan de salvare a zonei euro a venit ieri pe bucăţele.
Dimineaţa, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat înăsprirea cerinţelor de capital pentru bănci(chipurile, pentru a le ajuta să facă faţă unei noi crize).
După-amiaza, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a prezentat în faţa Parlamentului European planul pentru recapitalizarea băncilor. Strategia anunţată de Barroso este bazată, în mare parte, pe „majorarea temporară a cerinţelor de capital“. Chiar dacă nu au fost prezentate cifre şi procente, toată lumea ştia că preşedintele CE vorbea de fapt despre regulile anunţate în acea dimineaţă de EBA. Singurul nor de pe cerul de la Bruxelles – refuzul parlamentului slovac de a aproba suplimentarea fondului de urgenţă al UE – s-a risipit până seara. Totul părea bine, investitorii optimişti, bursele creşteau, euro se aprecia.
Jose Manuel Barroso, preşedintele CE, explicând ieri în Parlamentul European cum va fi consolidat sistemul bancar
Toate acestea până ce, în aceeaşi seară, au apărut primele informaţii privind forţarea băncilor comerciale (cele pentru a căror salvare tocmai ce fusese prezentat un plan cu doar câteva ore înainte) să suporte pierderi semnificativ mai mari pentru împrumuturile pe care le-au acordat Greciei. Practic, dacă până acum se vorbea de pierderi de 21% din valoarea împrumuturilor, acum aceasta a crescut la 50% - o lovitură mult mai puternică decât ar fi nevoie pentru destabilizarea fragilului sector