Călătorie spre nicăieri. Aşa s-ar putea descrie, pe scurt, drumul de trei ore cu trenul între Bucureşti şi Olteniţa.
Ştiţi cum arată o gară-fantomă? Cu siguranţă vă puteţi măcar imagina. Case de bilete închise tot timpul, o încăpere dărăpănată, plină de igrasie şi cu pretenţii de sală de aşteptare, gândaci care mişună peste tot. Aşa arată Gara Titan Sud, locul pe unde trece doar un singur tren.
Fotogalerie cu trenul foamei
Ştiţi cum arată un tren-fantomă? Şi în acest caz, gândul vă poate duce la vagoanele CFR vechi de zeci de ani, neîncălzite şi pline de mizerie, scaune rupte sau geamuri sparte. Tabloul complet îl regăseşti însă perfect conturat pe ruta Bucureşti-Olteniţa.
Într-o marţi, ora 20.00, toamnă şi deja foarte frig. După jumătate de oră de aşteptat pe peron, auzim câteva şoapte: „Aveţi grijă cu cine vă puneți, să nu vă vadă țiganii! O să rămâneți singure până la Oltenița, mai bine luați microbuzul! Treaba voastră, eu v-am zis...". În spatele nostru, o bătrână cu sacoșă de rafie și ochelari din plastic dă din cap sfătos, continuând să-şi confirme prin gesturi vorbele.
Într-o secundă uităm de ţigani. De sfaturile bătrânei. De eventuala sperietură. Vedem locomotiva și, de după buruieni şi boscheţi, încep să iasă, în grupuri, navetiștii. Ca niște zombie, cu feţele triste, mai mult zbârcite, fiecare scrâşneşte printre dinţi câte-un cuvânt sau o înjurătură. Tragem aer în piept, alergăm la nimereală după un vagon, ne facem loc prin mulţimea de oameni şi ne lăsăm ghidaţi mai mult de vocile în surdină ale unor femei. Prin beznă, mai mult pe bâjbâite, găsim două scaune libere.
„Gară" lângă fiecare casă
Trenul pornește. Un damf de transpiraţie, mâncare, mizerie şi fum te izbeşte imediat. Nimeni nu pare deranjat. După zece minute de mers cu cel mult cinci kilometri la oră, trenul se opreşte brusc. Un sunet infernal,
