Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU cu Alin Radu, Freddie Mercury de-o seară "Trebuie să dansăm mai mult. Asta ne lipseşte - mai mult dans."

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Alin Radu este balerinul care de 11 ani îl interpretează pe Freddie Mercury în spectacolul „Dancing Queen. Povestea unei cariere", spectacol pe care timişorenii îl pot revedea azi, pe scena Operei Naţionale, de la ora 19:00. Balet - rock în două acte, omagiul adus prin dans trupei Queen beneficiază de o regie scenică şi coregrafie ce îi aparţin Sabinei Wake şi de muzica legendarei formaţii.

Balerinul este singurul care a interpetat rolul lui Freddie Mercury, din anul 2000, când a fost pus în scenă şi în România. Balerinul a mai fost distribuit în Şeherezada, Giselle, Coppelia, Mica Sarabanda, Arborele de Buzunar, Spărgătorul de Nuci, El Amor, Don Quijote, Lacul Lebedelor, Paquita, Carmen şi Ondine.

O Noapte la Operă: Omagiu prin Dans lui Freddie Mercury

În 2007, Alin Radu a suferit un accident grav, ceea ce l-a dus la un pas de a nu mai dansa vreodată. Timp de doi ani, spectacolul nu a mai fost pus în scenă. După un an de mers numai cu ajutorul cârjelor şi încă unul de recuperare şi exerciţii, primul spectacol în care a dansat, a fost chiar „Dancing Queen. Povestea unei cariere".

Cum ai primit rolul?

Venisem din armată când s-a montat piesa asta. Erau deja trei distribuţii pe rolul ăsta, eu nu am fost în niciuna dintre ele, nici nu era numele meu la început acolo. Au început repetiţiile, ca balerin în ansamblu, am cunoscut şi eu coregrafa. La un moment dat m-a pus să dansez ceva, coregrafei i-a plăcut şi a zis „hai să-l încercăm în rolul lui Freddie". Şi m-au încercat, dar a fost greu - greu - greu la început. Mi-am dat seama cât de greu e să îl scoţi pe Freddie din ce este el, pentru că este inimitabil. Dansăm doar să ne aducem aminte de el, pentru că nu poţi să fii Freddie.

Înainte de a-l interpreta pe Freddie, ai avut contact cu Queen?

Da, dar nu aşa cum am avut după aceea. Înainte de a-l interpreta am citit o carte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 33 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 34 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 36 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 48 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°