Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UBS: Grecia intră în faliment în martie, iar Spania, Portugalia şi Italia în recesiune

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Analiştii băncii elveţiene UBS au realizat o cercetare asupra crizei datoriilor din zona euro şi au ajuns la concluzia că intrarea Greciei în incapacitate de plată este inevitabilă.

"Factorii de decizie politică au în continuare încredere că salvarea Greciei este posibilă prin împrumuturi suplimentare şi un regim strict de reducere a cheltuielilor. Alţii s-au resemnat cu gândul că statul elen va intra în incapacitate de plată, dar încă mai speră să amâne acest moment până în 2013, atunci când Mecanismul european de stabilitate va oferi cadrul instituţional şi un temei juridic pentru un faliment naţional planificat", arată analiza UBS.

În ciuda optimismului factorilor de decizie politică, UBS crede că falimentul Greciei este inevitabil, estimând chiar că acesta se va produce în următoarele luni, poate chiar în martie 2012, atunci când statul elen se va confrunta cu o acută nevoie de finanţare.

"Întrebarea decisivă este dacă poate fi împiedicată răspândirea crizei în alte ţări şi bănci sau dacă falimentul Greciei va declanşa o escaladare necontrolată a crizei datoriilor. Ne aşteptăm ca în cele din urmă contagiunea să fie ţinută în frâu, dar va avea costuri politice şi monetare semnificative. Pe lângă Grecia, Portugalia şi Spania, în recesiune ar putea intra şi alte ţări, cum ar fi Italia", se mai arată în raportul de cercetare al UBS, publicat miercuri seară.

UBS: Uniunea fiscală ar accentua dezechilibrele

Chiar şi în cazul unui faliment al Greciei, analiştii de la UBS consideră că problemele fundamentale ale zonei euro nu vor fi rezolvate. Unii observatori susţin că o mai profundă integrare fiscală (o uniune fiscală) ar avea un impact pozitiv asupra crizei. Nu suntem deloc de acord: în primul rând, nu vedem în mod practic funcţionarea unei uniuni fiscale nici în următorii ani şi nici în următoarele decade. Mai mult, o ast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 43 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 44 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 58 minute
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°