Nadal, cap de serie numărul 1, a fost învins, cu scorul de 7-6 (7/5), 6-3, de germanul Florian Mayer, al 15-lea favorit. Novak Djokovici, care lipseşte de la competiţia de la Shanghai din cauza unor probleme la spate, a devenit numărul 1 mondial după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, la începutul lunii iulie, şi nu mai poate fi ajuns din urmă de Nadal.
El este al 16-lea jucător care termină sezonul pe primul loc, din 1973, de când există clasamentul. În 2010, Rafael Nadal a fost cel care a încheiat anul pe prima poziţie în clasamentul ATP. Nadal, cap de serie numărul 1, a fost învins, cu scorul de 7-6 (7/5), 6-3, de germanul Florian Mayer, al 15-lea favorit. Novak Djokovici, care lipseşte de la competiţia de la Shanghai din cauza unor probleme la spate, a devenit numărul 1 mondial după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, la începutul lunii iulie, şi nu mai poate fi ajuns din urmă de Nadal.
El este al 16-lea jucător care termină sezonul pe primul loc, din 1973, de când există clasamentul. În 2010, Rafael Nadal a fost cel care a încheiat anul pe prima poziţie în clasamentul ATP.