A diagnostica ciroza hepatică cu ajutorul unui simplu test de sânge, adică fără examene medicale dificile şi dureroase, este promisiunea profesorului Paul Cales din cadrul Serviciului de hepato-gastroenterologie al CHU din Angers (Franţa), autorul acestei performanţe.
Până la începutului anilor 2000, diagnosticul de ciroză se efectua pe baza unui ansamblu de simptome pe care le prezenta pacientul, dintre care majoritatea nespecifice. Pentru ca, în final, examenul cel mai concludent pentru precizarea diagnosticului să fie analiza microscopică a celulelor hepatice prelevate prin biopsie. Acest examen nu este lipsit de riscuri. El se efectuează sub anestezie locală, este invaziv şi costisitor, ne avertizează chiar profesorul Paul Cales. Din anul 2001, datele s-au modificat odată cu apariţia testelor pe bază de sânge (FibroMetre, în 1997, Fibrotest, 2001). Cu ajutorul acestor teste, diagnosticul s-a simplificat, fiind suficientă o simplă analiză a sângelui. Totuşi, aceste teste nu măsoară decât gradul de fibrozare a ficatului, fără a preciza cu exactitudine diagnosticul de ciroză.
Tocmai acest aspect îl rezolvă testul profesorului Paul Cales (CirrohoMetre). În 75% dintre cazuri este posibilă excluderea sau, dimpotrivă, afirmarea diagnosticului de ciroză, susţine profesorul Paul Cales. Pacientului i se prelevează sânge dimineaţa, pe nemâncate. Rezultatul analizei poate fi anunţat în mai puţin de cinci zile. Imediat un calculator comentează rezultatul, apreciind probabilitatea de a avea ciroză.
Prelevarea de sânge în cazul hepatitei cronice C, sub tratament şi fără comorbidităţi, la adult, costă aproximativ 37 de euro, comparativ cu 1.000 euro, costurile medii pentru o biopsie efectuată în spital. Ciroza este ultimul stadiu în cazul bolilor cronice ale ficatului. Ciroza este, de fapt, o cicatrice firbroasă (o fibroză) extrem de evoluată şi ir