Acordul dintre Israel şi Hamas, mediat de Egipt, pentru eliberarea soldatului Gilad Shalit şi tentativa de asasinat a ambasadorului saudit sunt intim legate. Trecerea Hamasului de sub influenţa iraniană sub cea egipteană îngrijorează Teheranul.

Marţi, autorităţile americane au anunţat că au dejucat un atentat care viza uciderea ambasadorului Arabiei Saudite la Washington, Adel al-Jubeir. Atentatul, conform informaţiilor obţinute de serviciile secrete americane, urma să aibă loc într-un restaurant central şi executat de o un cartel mexican al drogurilor. Organizatorii atentatului erau Gărzile Revoluţionare Islamice iraniene, prin intermediul unui agent, Manssor Arbabsiar, arestat de autorităţile americane. Dar ce ar fi putut determina autorităţile iraniene să lanseze o astfel de provocare, având în vedere că Iranul părea să beneficieze strategic în urma evenimentelor din Orientul Mijlociu?

Chiar dacă a fost confruntat cu o criză la vârf între preşedintele Ahmadinejad şi ayatollahul Khamenei, regimul însuşi părea ferit de furtuna revoluţiilor care au cuprins întreaga regiune. Haosul instituţional din Egipt servea de minune întăririi influenţei iraniene în regiune, iar relaţia Israelului cu Egiptul părea a fi din ce în ce mai şubredă. Şi, totuşi, într-o perioadă în care lucrurile mergeau de la sine, Iranul şi-a propus să acţioneze într-un mod profund perturbator. De ce?

Martin Indyk, directorul programului de politică externă a Institutului Brookings şi fost ambasador al Statelor Unite în Israel, explică într-un articol publicat în FP felul în care se reaşează strategic regiunea şi de ce Iranul nu se află într-o situaţie atât de confortabilă pe cât s-ar putea crede.

Conflictul avantajează Iranul

Indyk consideră că cele două evenimente petrecute în această săptămână – acordul dintre Israel şi Hamas pentru eliberarea solda