Recapitalizarea băncilor, coordonarea economiilor statelor din zona euro şi rezolvarea problemei datoriei Greciei fac parte din pachetul de măsuri conturat de cele două mari puteri. Sursa: REUTERS
Istoria nu are întotdeauna pregătite răspunsuri pentru dilemele politice ale prezentului. Un parteneriat franco-german ar fi fost de neînţeles pentru orice combatant din războaiele mondiale care au marcat bătrânul continent în secol XX.
Astăzi, cele două puteri europene (deşi, în mod tradiţional, adversare) se unesc spre binele Uniunii. Dar sunt, într-adevăr, Merkel şi Sarkozy cei care pot salva Europa?
Ultima soluţie pentru europeni
Noua criză - bancară, inaugurată prin căderea Dexiei (grupul financiar belgiano-francez), îi îngrozeşte chiar şi pe cei mai optimişti dintre experţii economici, îngrijoraţi şi de o viitoare reeşalonare a datoriilor Greciei.
Previziunile sunt pe zi ce trece mai întunecate, iar opinia publică pare din ce în ce mai lipsită de răbdarea la care îndeamnă liderii europeni. Scenariul privind falimentul Greciei, urmat de prăbuşirea economiilor spaniolă, portugheză şi italiană nu mai este doar un coşmar, lipsit de sens, al euroscepticilor.
Parisul este înspăimântat de o posibilă cădere a pieţei bancare. Pentru Berlin nu este în joc numai rolul său conducător în economia europeană, ci şi prestigiul său – oricât de demodat ar suna acest concept la ora actuală.
Salvarea zonei euro înseamnă, astăzi, salvarea Uniunii, iar Germania pare să ştie cel mai bine acest lucru.
Discursurile recente ale Angelei Merkel - să nu uităm că soluţia cancelarului german la problema datoriilor suverane, exprimată în urmă cu doar câteva săptămâni, era "renunţarea parţială a statelor la suveranitate" în beneficiul UE!- nu fac decât să accentueze teama de o Germanie dominatoare. În acest