Moartea lui Ion Diaconescu a făcut o mică minune. Televiziunile se întrec în respect şi pioşenie. Curg documentarele despre martirii din temniţele comuniste, despre eroii din munţi.
Colo, un episod din "Memorialul durerii". Dincolo, un documentar despre Ogoranu. Dincoace, unul despre Arnăuţoiu şi Elisabeta Rizea. Dezbateri despre comunizare şi rezistenţă.
Bun prilej pentru puştii de astăzi, câţi s-or uita la asemenea emisiuni, să afle că am avut şi noi în munţi un fel de Rambo, care au preferat să moară decât să-şi plece capul sub cizmă. Că au existat şi o grămadă de Monte Cristo, care au preferat să putrezească în închisori, decât să-şi trădeze credinţa şi ţara.
Măcar pentru acest mic miracol audiovizual să ne mai plecăm o dată fruntea în amintirea lui Ion Diaconescu.
Schimbarea asta bruscă a televiziunilor, fie şi pentru o seară sau două, îmi aduce aminte de o întâmplare petrecută chiar în vremurile acelea atât de evocate acum.
Părintele Cleopa stă în cerdac şi zâmbeşte a râde. Mai la vale, un furnicar de muncitori şi ingineri, repară, renovează, zidesc şi văruiesc mănăstirea Slatina, unde era stareţ.
Suntem în plin îngheţ stalinist. Comuniştii închid mănăstirile sau le transformă în CAP-uri şi alungă călugării. Ca prin miracol, însă, puterea aprobă un program special de dezvoltare a turismului. În cadrul lui, câteva mănăstiri, printre care şi Slatina, primesc aprobarea pentru ample restaurări.
Un vizitator i se închină duhovnicului şi, după ce primeşte binecuvântarea, îl întreabă:
- Ce mai faceţi, părinte?
- Iacă, mă uit cum Dumnezeu l-a pus la lucru pe Dracul.
