Până la finalul anului 2012, toate cele 24 magazine Angst existente, precum şi cele care vor fi deschise în perioada următoare, vor funcţiona sub franciza Carrefour, potrivit declaraţiilor celor două companii din retail. Sursa: Razvan Valcaneantu
Primul pas a fost făcut astăzi, prin deschiderea magazinului de proximitate Carrefour Express Angst pe bulevardul Ion Mihalache din Capitală.
"Carrefour intră, astăzi, pe segmentul de franciză în România şi, în acelaşi timp, îşi consolidează poziţia în Bucureşti. Într-o perioadă dificilă, în 2011, Carrefour a reluat expansiunea, demonstrând o mare încredere în România", a declarat Francois Melchior de Polignac, director Carrefour România.
Lanţul de retail intenţionează ca, în perioada următoare, să deschidă trei hipermarketuri, dintre care unul în Capitală şi câte unul în Botoşani şi Deva.
Până la finalul anului, vor fi deschise de asemenea şi opt supermarketuri Carrefour Market. În prezent, grupul Carrefour are în România 23 hipermarketuri, 39 supermarketuri şi un magazin de proximitate în colaborare cu Angst.
Potrivit preşedintelui Angst, Sorin Minea, în acest parteneriat Carrefour aduce experienţa, puterea de negociere, forţa de comunicare. Acesta a precizat că parteneriatul nu presupune deschiderea unui singur magazin în franciză şi că, până la finalul anului viitor, toate magazinele Angst vor fi rebranduite.
Minea a mai declarat că negocierea cu francezii a durat aproximativ un an şi că au mai existat alte două reţele de magazine care i-au propus o colaborare care, însă, nu s-a concretizat. Acesta nu a dezvăluit foarte multe informaţii privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un francizat al Carrefour, precizând doar că, la fel ca în orice franciză, există o taxă, însă că şi Angst are destule beneficii, unele dintre ele concretizându-se