Se spune că e mai bine să-ţi pară rău de ce ai făcut decît de ce n-ai făcut. Noi ce am putea să regretăm după aceste preliminarii?

“Cine nu riscă, nu cîştigă”. Fără a avea un procentaj maxim de reuşită, conceptul e mai aproape de adevăr, mai lesne de verificat, mai simplu de aplicat. În fotbal, el tinde să devină o teorie. Există situaţii cînd chiar şi cei care riscă nu cîştigă, dar, pentru că au încercat, sînt mult mai împăcaţi cu sine decît cei care nici nu riscă şi nici nu cîştigă. Cum s-ar spune: “Mai bine să-ţi pară rău de ce ai făcut, decît de ce n-ai făcut”.

România e în a doua situaţie acum. Aceea de a regreta că la meciul cu Franţa de acasă n-a riscat deloc. Mai ales în condiţiile în care s-a jucat, stadion nou, public entuziast, atmosferă rar văzută în ultima vreme, chiar şi gazon infect, pentru că acest ultim aspect îi dezavantaja mai mult pe francezi decît pe noi. Victoria era unica opţiune pentru noi, egalul nu ne ajuta, iar un eventual eşec nu mai conta. De acord, noi nu ne puteam permite să atacăm Franţa din start (Bosnia a putut!), dar finalul, momentele acelea care au exasperat tribunele, putea fi mai curajos. Puteam să riscăm, nu?! Piţurcă a ales să joace “la alibi”, să meargă spre un 0-0 ce i-a folosit doar lui, coafîndu-i un debut rezonabil. Destul de curios totuşi pentru Piţurcă, legendar, se spune, pentru stilu-i agresiv de abordare a diverselor partide numite generic “de noroc”.

Am amintit de Bosnia. Cine a văzut meciul de marţi cu Franţa s-a convins că Bosnia este, în acest moment, mult superioară României. Cel puţin dacă e să analizăm felul în care a abordat duelul de pe “Stade de France”. O primă repriză excelentă, o a doua de luptă şi un teribil ghinion, cam acestea au fost coordonatele fotbalului oferit de bosniaci. Senzaţia de nedreptate a plutit peste Paris la finalul meciului, căci Franţa a avut mare noroc cu acel pe