Cum am reuşit deja să băgăm aceste preliminarii în pivniţă, să se acrească printre murături, e vremea să ne gândim deja la viitoarea campanie, cea pentru Mondialul din Brazilia, din 2014.

Unde, conform strălucitei gândiri federale, expusă cu prilejul tezelor din iunie când a fost numit selecţioner Victor Piţurcă, nouă nici prin cap nu ne trece să ne calificăm! Avem alte treburi, alte priorităţi, cum ar fi construcţia unei echipe noi cu care să abordăm triumfători Europenele din 2016 şi să ridicăm fotbalul românesc pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.

Scuzaţi limbajul de plenară lărgită, dar chiar ni se pare că ne-am întors în timp, pe vremea plenarelor lărgite. Senzaţia e că, în ceea ce priveşte echipa naţională, ne propunem cincinale de împliniri măreţe, dar pe moment avem salamul pe cartelă şi nici nu se vede vreo perspectivă s-o ducem altfel.

În ceea ce priveşte construcţia, noi suntem poporul care l-a dat pe Meşterul Manole. Nu căutaţi în baladă mitul sacrificiului, ci alegeţi esenţa muncii în zadar, care ne străbate ca un fir roşu istoria şi fotbalul. Ne amăgim că vom construi, dar nu astăzi, ci mâine, nu acum, ci mai târziu.

Pentru Euro 2014 nu vrem altceva decât să stăm cu mistria în mână şi, mângâind lemnul canciocului, să aşteptăm nişte meciuri pe care nu ne propunem să le câştigăm. E un proiect pe care l-a refuzat Hagi, dar l-a acceptat Piţurcă. Dacă ar fi mers la o echipă de club, lui Piţurcă i s-ar fi cerut rezultate imediate. Oricum te-ai numi, Guardiola, Ferguson, Vasile sau Gheorghe, dacă n-ai rezultate, zbori! Naţionala României e însă acel loc unde eşti plătit regeşte, chiar dacă nu ţi se cere nimic. Un Rai pe pământ, un Eden cu mere pădureţe.