Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Bărbat în stare critică la spital, după ce a fost lovit de o maşină într-o staţie de autobuz

Publicat in Gandul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea vasluiană Satu Nou, a ajuns în stare critică la spital, vineri după-amiază, după ce a fost lovit în plin de un autoturism într-o staţie de autobuz, de pe drumul european E 581, în timp ce aştepta regulamentar mijlocul de transport în comun

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor vasluieni, bărbatul a fost grav accidentat de către şoferul unei Dacii Break care, într-o curbă de pe raza localităţii Satu Nou, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în alveola staţiei de autobuz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conducătorul auto, în vârstă de 63 de ani, a declarat anchetatorilor că a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare după ce a încercat să se îndepărteze în curbă de un grup de oameni care aşteptau şi ei autobuzul, însă în staţia de pe sensul său de mers.

"Bărbatul a fost preluat de ambulanţă şi transportat în stare gravă la Spitalul Municipal Huşi, unde a fost diagnosticat cu fractură de gambă la ambele picioare şi comoţie cerebrală gradul doi. Pe numele conducătorului auto, care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Imediat după stabilirea diagnosticului, medicii spitalului din Huşi au decis transferul bărbatului accidentat la o clinică din Iaşi din cauza stării grave în care se afla.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea vasluiană Satu Nou, a ajuns în stare critică la spital, vineri după-amiază, după ce a fost lovit în plin de un autoturism într-o staţie de autobuz, de pe drumul european E 581, în timp ce aştepta regulamentar mijlocul de transport în co

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 17 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°