Circulaţia rutieră pe bulevardul Ştefan cel Mare, în perimetrul străzilor Ismail şi Serghei Lazo, este închisă. Circulaţia este sistată parţial şi pe străzile Puşkin şi Bănulescu-Bodoni, transportul find redirecţionat pe străzile adiacente.
Ofiţerul de presă al Direcţiei Poliţie Rutieră, Antonina Talpă, a declarat pentru Info-Prim Neo că strada Bănulescu-Bodoni este închisă pentru transportul auto în perimetrul străzilor 31 august şi Alexandru cel Bun, iar Strada Puşkin - în perimetrul străzilor Bucureşti şi Mitropolit Varlaam. Circulaţia rutieră va fi reluată după manifestările de Hram.
Primăria Capitalei precizează într-un comunicat de presă că transportul va fi redirecţionat pe străzile adiacente. Troleibuzele care intersectează bulevardul Ştefan cel Mare vor circula doar până la strada Cosmonauţilor şi, respectiv, strada A. Mateevici. De pe bulevardul Ştefan cel Mare rutele de troleibuz vor fi redirecţionate pe strada Bucureşti.
Autobuzele şi microbuzele vor ocoli bulevardul, fiind redirecţionate pe str. Bucureşti şi strada Alexandru cel Bun. De menţionat că în seara zilei de 14 octombrie, microbuzele vor activa conform unui orar prelungit.
Conducătorii auto sunt chemaţi să fie înţelegători, să respecte şi să se conformeze exigenţelor agenţilor de circulaţie. Totodată, poliţia rutieră solicită să apeleze astăzi la transportul public.