În ultima vreme, am tot auzit o sintagmă nouă pentru nepriceputul care sînt în materie de economie mai mult sau mai puţin politică: „management privat“. Am înţeles că e vorba ca unele companii la care Statul e acţionar majoritar să primească o conducere privată (structura acţionariatului şi consiliul de administraţie rămînînd neschimbate). Lăsînd la o parte faptul că-mi e neclar cum poate un management privat să schimbe ceva dacă acţionariatul şi consiliul de administraţie nu-şi schimbă opţiunile, nu pricep nici de ce „dacă e privat e de bine“. Din cîte mi s-a spus, din ce am mai citit şi auzit – alte surse de informare eu n-am! –, mi se pare că multe, poate majoritatea marilor averi româneşti au fost făcute pe spinarea Statului. Adică le-au făcut nişte oameni de afaceri inteligenţi foc, ale căror firme (private, mă-nţelegi) au beneficiat de contracte fabuloase cu Statul, afaceri din care ei au tot cîştigat, iar Statul a tot pierdut. Ei, dacă e aşa, de ce n-ar profita managerii aceştia privaţi de companiile de stat care li se vor da pe mînă? Mai ales că, dacă am înţeles bine, e vorba să fie selectate nişte firme private care să „managerieze“ respectivele companii de stat. Oare ele n-or să aibă chiar nici un beneficiu, se vor mulţumi cu suma trecută în contract, un fel de salariu de director? Aşa să fie...

Mi-e foarte greu să înţeleg de ce atîţia oameni sînt convinşi că panaceul pentru toate durerile noastre e privatizarea. Un fel de: „În orice ocazie, folosiţi chibriturile plic!“. Criza asta din cauza căreia noi, bugetarii, avem salariile ciopîrţite şi nici salariaţii la privat n-o duc grozav, nu băncile au de-clanşat-o? Sînt băncile acelea „manageriate“ de Stat? Nu, statele doar le-au plătit datoriile. Enron era cumva companie de stat? Sau ei, privaţii, au dat-o-n bară pentru că statul s-a amestecat prea mult şi n-a lăsat piaţa liberă să lucreze cum