Încă din anii ’70, antropologi din SUA au studiat societatea românescă. La rândul lor erau "studiaţi", şi încă foarte atent, de către Securitate. Katherine Verdery, unul dintre cei mai titraţi universitari americani specializaţi în spaţiul românesc, a avut curiozitatea să îşi ceară dosarul la CNSAS şi a constatat cu stupoare că în ochii tovarăşilor securişti era Mata Hari şi mai multe nu. Aflată în România să îşi lanseze cartea "Peasants Under Siege – The Colectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962", a acceptat să stea de vorbă cu noi despre cum o urmărea Securitatea. Este prima oară când un cetăţean străin care şi-a văzut dosarul se confesează unor ziarişti autohtoni.
● Jurnalul Naţional: Aţi aterizat în România în 1973, să studiaţi relaţiile interetnice dintre români şi germani în comuna Aurel Vlaicu din judeţul Hunedoara. V-au filat de la început?
● Katherine Verdery: Am venit cu o bursă IRECS, print-un acord cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Chiar atunci, nu mi-am dat seama cât de mult sunt supravegheată. Aveam o motoretă roşie cu număr consular, mă plimbam în jurul satului Aurel Vlaicu, mi se părea că am libertate de mişcare. Pur teoretic, răspundea de mine o doamnă vicepreşedinte pentru cultură în comuna Geoagiu, căreia îi spuneam unde mă duc şi ce fac, doamnă care mi-a şi aranjat cazarea. Acum mi-am dat seama că eram supravegheată permanent. Gazda mea trebuia să noteze în fiecare zi ce fac, ce vorbesc, cu cine mă văd. Seara, la masă, mă trăgea de limbă, eu credeam că era doar curios. De fapt, se întâlnea cam o dată la 10 zile cu un ofiţer de Securitate căruia îi dădea notiţele. Mă şi controla dacă am fost sinceră, trăgându-i de limbă pe cei cu care stăteam de vorbă.
● Primea bani pentru ce făcea?
● Habar nu am şi acum omul este mort. Îl aveau la mână fiindcă el, muncitor la fabrica de la Cugir,
