Cercetătoarea Dora Mezdrea continuă recuperă rile din arhiva CNSAS, în cadrul proiectului ambiţios pe care şi l-a asumat şi care vizează elucidarea raporturilor dintre „generaţia lui Mircea Eliade” şi fosta Securitate.

Un proiect major, să recunoaştem, de istorie culturală, a cărui dificultate nu rezidă numai în complexitatea personalităţii componenţilor generaţiei, ci şi în destinele lor bulversate de istorie. Unii dintre aceşti tineri de excepţie au rămas în ţară şi au intrat în puşcării, după eliberare devenind ţinte permanente ale fostei Direcţii a V-a. Alţii, dimpotrivă, au plecat în Occident şi s-au aflat simultan în atenţia Direcţiei de Informaţii Externe, dar şi a unor direcţii ale Securităţii interne. Cu toţii au interferat cu oameni de cultură din ţară, dintre care nu puţini erau, la rândul lor, ţinte ale organelor de represiune. Dosarele lor de urmărire sunt, de aceea, răspândite şi amestecate, iar recuperarea şi ordonarea lor în ediţii care să servească istoriei literare şi istoriografiei propriuzise sunt operaţiuni de mare delicateţe, ce presupun atât o muncă susţinută, cât şi un efort analitic şi de colaţionare nu la îndemâna oricui.

E de apreciat şi faptul că Dora Mezdrea nu a apelat la soluţii facile. Numele care au făcut până acum obiectul investigaţiilor sale – din care au rezultat exemplare ediţii de documente – sunt numele grele ale generaţiei, nu marginalii ei. În cazul lui Constantin Noica, avem deja la dispoziţie două volume. Pe primul dintre ele l-am comentat aici, la timpul cuvenit. Cel de-al doilea conţine documente de urmărire informativă din perioada 1978- 1987, încheindu-se, aşadar, doar odată cu trecerea filosofului la cele veşnice. Este vorba de 165 de documente: delaţiuni, transcrieri de convorbiri telefonice interceptate, transcrieri de înregistrări obţinute în urma instalării de microfoane în camera pe care Noica o o