Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au respins, vineri, recursul formulat de Ionuţ Adrian Tănăsoaia, acuzat că l-a ucis pe baschetbalistul american de la Giurgiu, la decizia prin care a fost arestat preventiv.
Ionuţ Adrian Tănăsoaia a recunoscut vineri că l-a lovit pe baschetbalistul american, însă susţine a făcut-o o singură dată şi, în plus, se afla în legitimă apărare. ‘Am văzut că victima era la masa cumnatului meu, trăgea de el, eu m-am dus să-i zic să-l lase în pace, nu înţelegeam engleza, dar mi se părea că mă fac înţeles. El mi-a pus mâna în gât, iar eu l-am lovit în zona feţei’, a declarat Ionuţ Adrian Tănăsoaia.
Avocatul acestuia a spus că există un dubiu clar privind persoana care l-a ucis pe Chauncey Hardy, afirmând că vinovaţi sunt medicii care l-au lăsat timp de cinci ore pe baschetbalist la voia întâmplării.
Baschetbalistul american Chauncey Hardy, jucătorul echipei CSS Giurgiu, a murit, pe 9 octombrie, la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, unde fusese transportat în stare de comă, după ce a fost bătut sâmbătă, 8 octombrie, într-un club din Giurgiu. Agresorul, Ionuţ Adrian Tănăsoaia, a primit mandat de arestare preventivă de 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri. În presă au apărut informaţii că Ionuţ Adrian Tănăsoaia ar fi un apropiat al clanului ”Butoane”, ce ar controla o bună parte din judeţul Giurgiu, însă poliţia locală susţine că agresorul nu are legături cu lumea interlopă din Giurgiu.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au respins, vineri, recursul formulat de Ionuţ Adrian Tănăsoaia, acuzat că l-a ucis pe baschetbalistul american de la Giurgiu, la decizia prin care a fost arestat preventiv.
Ionuţ Adrian Tănăsoaia a recunoscut vineri că l-a lovit pe baschetbalistul american, însă susţine a făcut-o o singur