Romania si Bulgaria vor lua masuri comune impotriva restrictiilor de pe piata muncii din Uniunea Europeana in contextul in care aceste ingradiri afecteaza muncitorii din ambele state, au convenit, joi, ministrul roman al Muncii, Sulfina Barbu, si omologul sau bulgar, Totyu Mladenov.
Autoritatile din domeniul Muncii de la Bucuresti si cele de la Sofia au hotarat, cu ocazia unei intalniri de lucru bilaterale, sa semneze o declaratie comuna impotriva restrictiilor de pe piata muncii din UE.
Acordul intre cele doua state a fost convenit si datorita cooperarii bune din domeniul muncii si al politicii sociale, comenteaza Sofia Echo in editie electronica, citand un comunicat al Ministerului bulgar al Muncii.
Cu ocazia vizitei la Bucuresti, Mladenov a subliniat si importanta unui acord trilateral, care ar trebui sa fie semnat intre Bulgaria, Romania si Grecia si care ar urma sa rezolve problemele cu privire la conditiile de munca si protectia drepturilor muncitorilor.
Ca parte a acordului, inspectori din domeniul Muncii din cele trei state vor face vizite de lucru in celelalte tari semnatare.
"Este datoria noastra sa militam la Bruxelles pentru respectarea dreptului la libera circulatie. Muncitorii din Romania si Bulgaria au acest drept si trebuie sa le fie respectat. La nivel european, trebuie sa se inteleaga aceasta distinctie dintre mobilitate si migratie. Migratia trebuie privita in raport cu cetatenii din statele terte", a spus, la randul sau, Sulfina Barbu.
Demnitarii au cautat solutii realiste pentru minoritatile de rromi din Romania si Bulgaria, in contextul ultimelor evolutii in Europa. Sulfina Barbu si Totyu Mladenov au spus ca vor concentra resursele pentru scoaterea acestor oameni din zonele de risc. Totodata, Sulfina Barbu a propus verificari si echipe mixte ale inspectorilor de munca pentru