„Eram timid şi nu aveam deloc încredere în mine. Voiam să ajut lumea şi nu ştiam cum“, mărturiseşte Metin Molagean, un voluntar în vârstă de 17 ani. Băiatul, de fel din Moviliţa, este elev în ultimul an la Grupul Şcolar de Industrie Alimentară din Constanţa. Avea 15 ani când a păşit pragul Centras (Centrul Regional de Resurse pentru Organizaţii Neguvernamentale).
A fost primit cu braţele deschise şi primul câştig a apărut imediat: noii săi prieteni, cu care avea să-şi petreacă tot mai mult timp, lucrând pentru alţii. „Mă implic în orice acţiune, de la conceput proiecte şi făcut tabele, până la împărţit fluturaşi, vorbit cu oamenii şi plantat copaci. Am strâns fonduri pentru copiii nevoiaşi de la ţară, adunăm haine, alimente şi le ducem celor mai sărmani“, explică Metin.
„Omul cu ideile“
Dacă ar fi să aibă un rol, liceanului i s-ar potrivi titulatura de „omul cu ideile“, astfel că Metin a devenit în numai doi ani de voluntariat mâna dreaptă a coordonatoarei Mihaela Căruţaşu. A învăţat atât de bine ce ar prinde „la public“, încât se poate spune că, şi datorită lui, organizaţia a câştigat dreptul de a coordona etapa de la Constanţa a festivalului ONG-urilor, ONGFest 2011, ce a străbătut ţara în această toamnă şi are escala finală în acest weekend, la malul mării.
Citește aici ce organizații participă la târgul de la Constanța
Alegere voluntară
„Ne bucură enorm când vedem că vin copiii de gimnaziu şi spun că ar vrea şi ei să ajute. Ne întristează însă când părinţii nu îi lasă să facă acest lucru... Decât să îi abandoneze în faţa calculatorului, mai bine i-ar învăţa să îşi împartă timpul astfel încât să facă şi lucruri utile pentru comunitate, în afara lecţiilor. Vor deveni tineri dezinvolţi care vor şti cum să se prezinte inclusiv în faţa angajatorilor“, afirmă Mihaela Căruţaşu (43 de ani). Ea însăşi recunoaşte că voluntariatul a însem