Investitorii străini nu mai cred în politica Guvernului Boc. Investiţiile străine directe au fost în august de doar 21 mil. euro, în cădere cu 82,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar nivelul din primele opt luni, de 1,1 mld. euro, a reuşit să acopere numai 34% din deficitul de cont curent.
"Cifrele balanţei de plăţi încep să se deterioreze, în condiţiile în care exporturile pierd teren şi investiţiile stăine directe nu mai fac faţă să acopere deficitul contului curent. Evoluţia deficitară a investiţiilor străine este oglinda percepţiei investitorilor străini faţă de modalitatea în care autorităţile au gestionat criza economică în România şi a atractivităţii mediului de afaceri românesc", a comentat Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.
Revenirea economiei pe creştere în acest an, după doi ani de recesiune, nu a atras prea mulţi investitori străini.
Lipsa reformelor structurale radicale asupra instituţiilor statului şi ineficienţa politicii fiscale, corupţia ridicată, sistemul juridic deficitar, impredictibilitatea politicii bugetare sunt numai o parte din criteriile calitative care au deteriorat apetitul investitorilor străini pentru România, deşi ţara noastră continuă să prezinte oportunităţi de investiţii datorită gradului scăzut de dezvoltare în multe sectoare ale economiei (industrie, agricultură, turism, infrastructură rutieră, domeniul energetic), a explicat Hăncilă.
Sectorul financiar a atras în ultimii ani grosul investiţiilor - care au mers în special în acoperirea pierderilor -, în timp ce sumele rămase pentru investiţii noi în producţie au fost nesemnificative.
Pe ansamblul primelor opt luni din 2011, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,12 mld. euro, în scădere cu 52% faţă de perioada ianuarie-august 2010, din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă