Cel mai bun jucător al Mondialului de tineret din '81, "Cangurul" crede că putea fi la World Cup '94 dacă accidentările nu-i stopau cariera internaţională la 26 de ani. O poveste despre dragostea faţă de Corvinul lui Lucescu, sfidarea ofertelor de la Steaua şi Dinamo, Securitate şi "zbanghii Hunedoarei" de acum trei decenii

Bărbatul descinde la castel dintr-un Mercedes negru. Jonglează cu mingea timp de cîteva minute pe podul care duce spre edificiul Huniazilor în timp ce localnicii se opresc să-l mai urmărească încă o dată, deşi, cu precădere cei mai în vîrstă, îi ştiu fiecare mişcare mai bine decît ce-au mîncat în urmă cu două zile.

"Hai, nea Petre, nu m-ai văzut de-atîtea ori, ieşi acum din cadru, că mă mai trag şi eu un pic în poze!", îl abordează, în glumă, Romică pe bătrînelul care se holba la picioarele lui ca în vremurile în care Corvinul făcea furori în Divizia A, în urmă cu aproape trei decenii. Cu trupa de şoc a Hunedoarei, condusă de Mircea Lucescu: Ando, Rednic, Klein, Mateuţ, Nicşa, Petcu, Dubinciuc, Văetuş. Plus, bineînţeles, el, Gabor, omul care azi împlineşte 50 de ani: "Parcă prea repede a trecut vremea. Dar mintea mi se duce tot la tinereţe, cu satisfacţiile şi dezamăgirile ei".

În primul rînd, gîndurile fug spre Mondialul de tineret din '81, Australia, de unde puştiul s-a întors cu Balonul de Aur, titlul oferit celui mai bun jucător al turneului, cîştigat cu o ediţie înainte de Maradona. A dat 4 goluri, al treilea golgeter al competiţiei, decisiv inclusiv în finala mică împotriva Angliei, 1-0, fiind marcatorul punctului care a adus medaliile de bronz pentru "tricolori".

"Auzeam cum îmi scîrţăiau tendoanele"

A rămas credincios casei, for ever, deşi, aidoma foştilor săi colegi, prilejuri de a pleca în lume să-şi împlinească talentul imens a avut nenumărate. "A depins numai de mine. Nu pot să înv