Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le-a costat 10.000 de euro nunta cu forţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 14 octombrie 2011 ·

Şi-a văzut fiica bună de măritat, iar pe sine s-a văzut soacră mică şi a fost condamnată la şase ani în detenţie. Mai mult, împreună cu cea care ar fi trebuit să-i fie cuscră, acum trebuie să-i achite 10.000 de euro cu titlul de daune morale fiice sale, în vârstă de doar 13 ani, pe care voia s-o mărite cu forţa. Astfel au rezumat magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de Leonard Iustin Bourceanu, cazul celor două femei din Valu lui Traian acuzate că au sechestrat-o pe fiica uneia dintre ele, în vârstă de 13 ani, pentru a o obliga să devină soţia băiatului celeilalte femei. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au condamnat-o pe Atige Selim, mama victimei, la un an de închisoare pentru loviri sau alte violenţe, cinci ani şi jumătate pentru sechestrare şi alţi şase ani pentru rele tratamente aplicate minorului. Conform sistemului juridic românesc, pedepsele au fost contopite, iar femeia o va executa pe cea mai grea, de şase ani. La rândul ei, cea care ar fi trebuit să fie soacră mare, Rubie Cercehz a fost condamnată la cinci ani de detenţie, pentru sechestrare de persoane. Cele două cuscre au fost obligate la despăgubirea minorei sechestrate cu suma de 10.000 de euro. Sentinţa Judecătoriei Constanţa poate fi atacată în recurs la Curtea de Apel, în termen de zece zile. Şi-a văzut fiica bună de măritat, iar pe sine s-a văzut soacră mică şi a fost condamnată la şase ani în detenţie. Mai mult, împreună cu cea care ar fi trebuit să-i fie cuscră, acum trebuie să-i achite 10.000 de euro cu titlul de daune morale fiice sale, în vârstă de doar 13 ani, pe care voia s-o mărite cu forţa. Astfel au rezumat magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de Leonard Iustin Bourceanu, cazul celor două femei din Valu lui Traian acuzate că au sechestrat-o pe fiica uneia dintre ele, în vârstă de 13 ani, pentru a o obliga să devină soţia băiatulu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 26 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 45 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 34 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 3 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum o ora
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°