într-o mănăstire capucină scriu
apă frumoasă apă verde
sudoarea cărui cal – când se duc
la start când se-ntind benzile –
a răcit carnea aprinsă a pământului
aburii care ascund strâmbăturile
lumii să nu mai vezi nările
calului cum se naşte un bol de argilă
un mic lighean smălţuit o gură de apă şi vin
păsările să zburde să ciugulească vin câinii
cu lătrăturile lor în care se ciocnesc
roţi de calcar bătrâne
prietenul meu spunea că veneau
şi se iubeau acolo pe prispa udă
amoeba cu parameciul
celule mici cântau şi se bucurau
apă frumoasă apă verde
între noi nu există vârste nu există
locuri separate limbi străine spunea
prietenul meu noi toţi am băut apa aceea
când s-a rupt poala fluviului
un superb miriapod străbătând viaducte
lichide coliziunile senzuale
ale piticelor albe cu uriaşele roşii
apa aceea picioarele ei întinzindu-se-n somn
ca dunărea ca rinul ca rhônul ca vistula ca elba
pajişti verzi curgând mereu în
paturile lor incoruptibile centuri de castitate
(de unde vin ecourile astea ridicole
vechiturile cu nimburile lor coclite
când noi am învăţat să vorbim englezeşte
şi zburăm deasupra apei eterne
citind Daily Telegraph)
o fi fost cal prietenul meu
sudoarea lui a răcit carnea aprinsă a pământului
aici într-o mănăstire capucină îmi beau cafeaua
scriu creierul meu e o superbă hartă
şerpuitoarele dâre ale apelor se umflă fac
peşti fosforescenţi creierul meu e mingea
unui pilot paralizat care-şi face exerciţiile
de recuperare aşteptând semnalul de întoarcere
sus în mările de heliu
cine ştie ce e un cal întreabă învăţătoarea
unu’ suitor ca o coloană de mercur
şira spinării lui
