La împlinirea a o sută de ani de la naşterea filosofului, Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu a realizat un spectacol inedit.

Pe linia care leagă Sibiul de Răşinari circulă din când în când un tramvai ciudat, plin cu pasageri, dar şi cu personaje îmbrăcate în costume stranii, cu chipurile vopsite în alb, din care se aude muzică, se aud voci puternice, frânturi dintr-o poveste... Copiii aleargă după el, pe stradă oamenii întorc capetele, iar uneori, când tramvaiul opreşte, se opresc şi maşinile şi urmăresc ce se întâmplă înăuntrul şi în afara lui. După experienţa spectacolului „Un tramvai numit Popescu", a cărui poveste a început pe o linie din Bucureşti, fiind apoi mutat la Sibiu, regizorul Gavriil Pinte a montat acum, tot în tramvai, „Ispita Cioran".

Se împlinesc, în 2011, o sută de ani de când Emil Cioran s-a născut la Răşinari. O sută de ani în care a străbătut un drum doar „dus", niciodată „întors", din sat către Sibiu, oraşul pe care l-a iubit „mai mult decât pe oricare altul pe pământ", apoi spre Bucureşti şi în cele din urmă spre Paris. Acest traseu interior îl reconstituie regizorul Gavriil Pinte (autor al scenariului şi al coloanei sonore deopotrivă) pentru spectacolul-proiect „Ispita Cioran" al Teatrului „Radu Stanca" din Sibiu.

Actor în propria viaţă

Povestea începe în pădure, la intrarea în Muzeul Astra, continuă în tramvai, un drum de aproape o jumătate de oră până la Răşinari, cu câteva opriri pe traseu şi cu popasul de readucere aminte de la Răşinari - unde fiecare spectator-pasager primeşte un pahar cu vin roşu - apoi întoarcerea la Sibiu. Marele merit al regiei - dincolo de ideea de a reface la propriu drumul niciodată refăcut al lui Cioran - este felul cum decupează textele.

Păstrează zbuciumul unei minţi chinuite de blestemul şi darul de a fi aparţinut prin naştere unei culturi minore, unei ţări pe car