O poveste de toamna

Iar e toamna, si plina de melancolie cum sunt, m-am gandit sa va scriu. Pentru mine, toamna, mirosurile sunt mai ascutite, mai prelungi, aerul capata o incarcatura grava, parca sunt constransa a lua decizii rapide, fatale. In fiecare an, toamna, trag o linie peste umar si-adun cate bune au fost, cate dezamagiri si, culmea, deschid aproape in acelasi timp usa sperantei, ca va veni ceva si mai bun. Dintr-o data, se-nghesuie in sufletul meu hotararea de-a nu renunta, de-a visa ca e posibil sa reintalnesc Marea Iubire. Zambesc, caci de fiecare data eu chiar m-am indragostit. De fiecare data, am crezut ca ea, Marea Iubire, m-a cotropit. Privesc prin geamul urias al camerei in care m-a prins toamna, si-mi amintesc de El, cel care acum cativa ani mi-era cel mai bun coleg si prieten. Deveniseram vecini de plansete - ne plecase o colega de birou in concediu de maternitate si primisem un proiect pe care trebuia sa-l ducem la bun-sfarsit impreuna. Bineinteles ca, la inceput, fiecare locuia la el acasa, ne intalneam doar in birou, dimineata, cand faceam planul de bataie pentru ziua respectiva. Aveam un fel de ritual, inainte de-a ne apuca de lucru. Ii turnam cafeaua espresso pe care, invariabil, o savura black, in timp ce eu mi-o faceam dulce, dulce, ca un ceai. Se stramba, dar si zambea pe sub mustata, cand vedea cum torn zahar brun si vorbesc, vorbesc despre calcule de rezistenta si imbinari... Bateam campii. Eu fumam, cand si cand, mai mult ca sa umplu pauzele dintre nimicurile pe care ni le spuneam (la inceput, nu mi-am dat seama, dar mai apoi, rememorand toate scenele astea, am realizat c-o faceam inconstient, doar ca sa prelungesc timpul alaturi de el...), iar el tocmai incerca, cu disperare, sa se lase de fumat, si tragea cu patima dintr-o tigara electronica. De fiecare data, priveam fascinata la varful fals luminat, precum un Ciclop, al ti