Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a apăsat moartea lui Chauncey Hardy pe "BUTOANELE" politicii din Giurgiu

Publicat in Romania Libera, vineri 14 octombrie 2011 ·

Totul a început sâmbătă noaptea, când echipa baschetbalistului sărbătorea victoria cu Dimano, în localul din Giurgiu. După un schimb de replici cu agresorul, tânărul a fost lovit şi a picat pe ring. Martori spun că mai multe persoane ar fi dat, apoi, în Chauncey Hardy, cu pumnii. Deşi localul era dotat cu sistem de supraveghere video, chiar imaginile din momentul bătăii, lipsesc.

Vezi şi FOTO: Ultimele ore din viaţa lui Hardy Chauncey

Tânărul a fost dus cu ambulaţa, la Spitalul Judeţean din Giurgiu. Acolo, pentru cei care l-au adus i-au spus medicului de gardă că sportivul consumase alcool, acesta l-a ţinut la perfuzii şi a aşteptat să-şi revină. După trei ore şi-a dat seama că nu este vorba de comă alcoolică şi s-a luat decizia să fie trimis la „Bagdasar Arseni" din Bucureşti, cu o ambulanţă. Acolo, timp de alte câteva ore, medicii i-au făcut analize şi au încercat să dea de familie, pentru a-şi da acordul să fie operat. Inima sportivului s-a oprit de trei ori. Ultimul stop cardio-respirator fiindu-i fatal.

Citeşte şi E oficial: medicii l-au crezut beat, Hardy a murit din bătaie

Agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti, supraveghează cercetările, pentru a se asigura că Ionuţ Tănăsoaia, cel care l-a lovit pe baschetbalist să primească pedeapsa care o merită. El rămâne în arest deşi a susţinut în faţa instanţei că l-a lovit o singură dată şi că ar fi fost în legitimă apărare. Tănăsoaia a spus că de fapt când s-a apropiat de baschetbalist. Poliţiştii spun că de fapt ei l-ar fi determinat pe agresor să se predea, dar nu au specificat prin ce metode. Între timp, ministrul de Interne a dispus control intern la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Scandalul s-a extins însă în rândul politicienilor. Printre cei care au legături cu membrii clanului Butoane se află şi senatorul Mircea Măgurean

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. A fost activat Planul Roşu de intervenţie

Mediafax acum 35 minute
Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. Incidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112. În misiune au fost trimise mai multe echipe medicale.

Percheziții de amploare la ferma lui Nuțu Cămătaru! Te va uimi ce au găsit oamenii legii

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții de amploare, joi după-amiază, 19 septembrie 2024, la ferma lui Nuțu Cămătaru. La percheziții au fost identificate mai multe animale/păsări sălbatice și exotice și exemplare canine cu urechile cupate, potrivit unor surse judiciare. Nu s

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum o ora
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 32 minute
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Sondaj INSCOP: Mircea Geoană, pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi/ Geoană ar câştiga cu 47,8%, într-o finală cu Ciolacu, care ar primi 34,2% / Ciucă ar câştiga dacă ar intra cu Lasconi

News.ro acum 3 ore
Un sondaj INSCOP realizat în perioada 11-16 septembrie, la comanda ILD, arată că Mircea Geoană se află pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi. Geoană ar câştiga cu 47,8%, într-o fin

Parlamentul European cere ridicarea restricțiilor care împiedică Ucraina să lovească „ținte legitime” în Rusia

HotNews acum o ora
Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţi

Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit, după 9 ani de relație! Primele imagini de la eveniment. FOTO

Cancan acum o ora
Fericire mare pentru Lora și alesul inimii ei, Ionuț Ghenu! După o relație de aproape un deceniu, Lora și Ionuț Ghenu și-au oficializat povestea de dragoste și au devenit o familie cu acte în regulă! Primele imagini de la evenimentul fericit au apăr

Contre între Nicușor Dan și Daniel Băluță pe autorizația de consolidare a planșeului de la Unirii / Primarul sectorului 4: „ Această structură stă să se prăbuşească”

HotNews acum 37 minute
Primarul general, Nicușor Dan, spune că Primăria Sectorului 4 a solicitat Primăriei Capitalei emiterea autorizației în regim de urgență pentru începerea lucrărilor la planșeul de la Piața Unirii, dar prevederile legale nu permit ca documentul să fie

O grădiniță și o școală din România, premiate de Comisia Europeană pentru predare inovatoare

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 19 septembrie 2024, Ministerul Educației a publicat pe o pagina de socializare performanțele obținute de două unități de învățământ din România, în cadrul European Innovative Teaching Award. Este vorba despre Grădinița Ciupercuța din sector

Greblă: De vreo 15-20 de ani am constatat că fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic/ Acel competitor care a pierdut invocă faptul că s-au furat voturile/ Nu am găsit niciun vot furat pe undeva

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, afirmă că, ”în România sau în oricare parte a lumii, de vreo 15-20 de ani” a constatat că ”fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic mondial”, iar partidele care pie

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

23°
joi

16°/23°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°