Orădenii nu se împacă prea bine cu ţarcurile pentru pubelele şi containerele de gunoi. Gândite pentru a ţine departe boschetarii, cu condiţia ca fiecare orădean să închidă cu cheia ţarcul după ce-şi aruncă gunoiul, incintele stau mai mereu deschise.
Pentru a-i responsabiliza pe orădeni, municipalitatea predă aceste incinte asociaţiilor de proprietari, iar apoi poliţiştii locali vor împărţi amenzi celor care nu pun lacătul pe ele.
La cheie
Ţarcurile au menirea de a adăposti pubelele sau containerele unor blocuri, iar fiecare locatar trebuie să aibă o cheie cu care să deschidă şi să închidă cuşca. Astfel, boschetarii nu pot cotrobăi prin gunoaie, aruncând în jurul lor ce nu le este folositor. Cheia o mai au muncitorii RER Ecologic Service, ca să poată goli recipientele.
Ţinând oamenii străzii departe de gunoaie, orădenii pot şi să colecteze selectiv deşeurile, adică să arunce separat resturile menajere de cele reciclabile, fără ca "homeleşii" să vină să le amestece. Primăria amplasează incintele gratuit, la cererea asociaţiilor de proprietari, care trebuie să fi obţinut acordul a mai mult de jumătate din locatari.
Amenzi mari
Numai că din comoditate, prea puţine ţarcuri rămân închise, făcând astfel ca investiţia municipalităţii să fie inutilă. Pentru a reda cuştilor rolul iniţial, aleşii orădenilor au modificat regulamentul de salubritate al municipiului, adăugând obligativitatea ca orădenii să ţină închise incintele.
Pentru asta, reprezentanţii municipalităţii vor preda ţarcurile asociaţiilor. După ce toţi preşedinţii de asociaţii vor fi semnat că au înţeles care le sunt obligaţiile, poliţiştii locali vor verifica în permanenţă dacă ţarcurile rămân închise. Asociaţiile de proprietari, ale căror incinte vor fi găsite deschise, vor fi amendate cu sume între 1.000 şi 2.500 de lei. O sumă deloc de neglijat, mai ales când amenda poat