Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flavius Crăciun, tenismenul în fotoliu rulant cooptat la naţională

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Deşi este un tânăr încercat de viaţă, care a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile, Flaviu Crăciun a reuşit să facă ceva cu viaţa sa, în calitate de tenisman. Federaţia de tenis a hotărât pentru prima dată să formeze o echipă naţională de tenismani, iar Falviu a fost printre primii sportivi cooptaţi.

Talentul şi munca conduce implicit la perfomanţă. Flavius Crăciun, un tânăr teleormănean de 25 de ani din comuna Bujoru a reuşit să facă performanţă în sport, deşi viaţa l-a pus la grele încercări. Băiatul a rămas în scaun rulant în urmă cu cinci ani, după o operaţie greşită şi în acel moment viaţa lui a luat o altă întorsură. Pasiunea pentru tenis a dobândit-o de la oamenii din Fundaţia „Motivation”, care l-au ajutat şi l-au învăţat să treacă peste acest necaz. „Acolo am învăţat să mă descurc singur, să fac mâncare, să fac curat şi tot de la ei am primit şi scaunul cu rotile”, povesteşte Flavius. Când s-a întors acasă, ştia deja să joace tenis şi acum vrea să facă o carieră din acest sport. În ţară sunt doar două persoane care joacă tenis de performanţă în fotoliu rulant, iar pregătirea o face la Bucureşti, pentru că în Alexandria nu i-a oferit nimeni oportunitatea de a se antrena.

A fost primul pe lista echipei naţionale

Flavius a participat la numeroase competiţii sportive şi chiar a reuşit să obţină rezultate deosebite. „Particip la multe competiţii pe parcursul anului şi chiar am urcat pe podium şi am câştigat premii importante. Am fost şi la turnee internaţionale, în Bucureşti, în Ungaria şi în mai multe locuri”, a mai spus tenismanul. Chiar anul acesta, după un turneu de pregătire la Eforie Nord, s-a organizat o competiţei, iar tânărul teleormănean a ieşit învingător. „Am avut un stagiu de pregătire de două săptămâni la Eforie, iar la final am participat şi la un concurs, la care am ocupat locul I. La acest turneu au participat şapte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°