Oricît de rare, cazurile de vechi clădiri bucureştene care, printr-o restaurare îngrijită, îşi recapătă frumuseţea trebuie semnalate aici – unde, de obicei, intră numai necroloage de case. De data asta, am plăcerea să anunţ că, pe strada Batiştei, la nr. 31, am văzut o asemenea excepţie. Încă de la începutul lui septembrie, un prieten mi-a atras atenţia asupra lucrărilor de la colţul cu str. I.L. Caragiale. E un adevărat palat. În realitate, două, care au rezultat din continuarea corpului 1, stil vilă elveţiană, cu un corp 2, masiv, eclectic. Am fost înăuntru numai o dată, cînd era acolo Institutul Cultural Maghiar, dar nu mai ţin minte nimic, decît sala de conferinţe şi o mulţime de scări care suiau şi coborau.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulPrima dintre aceste case a fost construită, înainte de 1900, pentru un prinţ: Alexandru Callimachi (1866-1918). De neam domnesc, ce politică era să facă el? Desigur, conservatoare. A fost chiar vicepreşedinte al Senatului în 1912. Căsătoria sa, în 1890, cu Maria, fiica lui Gh. Vernescu, şeful Partidului liberal-conservator, întărea o alianţă politică efemeră contra lui I.C. Brătianu. Mărturia unui contemporan îl descrie: „temperament energic şi combativ... un adevărat cavaler“. „Un bun stăpîn al ţăranilor de pe moşiile sale“, adaugă şi N. Iorga, care a intrat în casa aceea, „plină de cărţi rare şi de tablouri“, şi, ştiindu-l „priceput în mînuirea armelor“, a îndrăznit să-i ceară sfatul cînd era ameninţat cu un duel de către grobianul Mihail Dragomirescu. Al. Callimachi, care-l preţuia ca pe „cel mai mare erudit al ţării mele“, i-a oferit să tipărească pe cheltuiala sa Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIII-lea, căreia Academia îi refuzase un premiu (!), iar istoricul recunoscător avea să adune din arhive două volume de Documente privitoare la istoria famili