Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartofi ecologici la preţ de en-gros

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Din nevoia de a face rost de bani pe criză, angajaţii de la pepiniera Mărăcineni a societăţii Salpitflor Green, aflată în subordinea Consiliului Local Piteşti, au înfiinţat o cultură ecologică de cartofi.

Pe o suprafaţă de un hectar, cei 15 angajaţi de aici au cultivat cartofi, în primăvară, iar zilele trecute au trecut la recoltare, în timp ce restul lucrărilor au fost executate mecanizat.

21 de tone de cartofi ecologici

„Am hotărât să înfiinţăm această cultură, care nu este una grea, cu gândul de a ne mai suplimenta fondurile, să reuşim să ne autofinanţăm. A fost un an de încercare, am dovedit că se poate. Cartofii sunt ecologici, în sensul că le-am pus doar îngrăşământ natural, existând şi avantajul solului care este unul foarte bun“, spune Gabriela Anghel, şefa departamentului Spaţii verzi, din cadrul societăţii.

Dar nu numai solul a ţinut cu angajaţii, ci şi vremea. Precipitaţiile bogate din lunile de vară şi temperaturile ridicate au făcut ca în total să fie adunate 21 de tone de cartofi ecologici, o recoltă bogată, după cum spun, mândri, cei care s-au ocupat de ea.

Sămânţa a fost achiziţionată de la Braşov, zonă recunoscută în ţară pentru cultura de cartofi. După ce au fost adunaţi de pe ogor, cartofii roşii au fost selectaţi în două categorii, în funcţie de aspect şi calitate, după care au ajuns în saci şi au fost transportaţi într-o magazine improvizată. De aici, cei care au avut grijă de ei speră să ia calea spre debaralele, beciurile sau magaziile argeşenilor.

„Suntem foarte mulţumiţi de ce a ieşit, a fost o cultură frumoasă“, ne-a spus Iuliana Vărzaru, şefa pepinierei Mărăcineni.

Preţ de producător

Cartofii se vând atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice cu 60 de bani pe kilogramul de calitatea a doua şi 80 de bani kilogramul de calitatea întâi. Preţul este cu mult mai mic faţă de cel p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4 în Vrancea chiar după deschiderea secţiilor de votare

Mediafax acum 27 minute
Un cutremur de intensitate medie s-a produs duminică în zona Vrancea. Mişcarea seismică a fost înregistrată la puţin timp după deschiderea secţiilor de votare. Seismul a avut magnitudinea 4.

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 30 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Județul în care s-au dat amenzi de 7.500 de lei pentru continuarea campaniei electorale, cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale

Adevarul acum 42 minute
Autoritățile din Botoşani au aplicat sâmbătă, 23 noiembrie, şase sancţiuni contravenţionale pentru continuarea propagandei electorale, amenzile fiind în total de 7.500 de lei. Polițiștii cercetează alte cinci cazuri.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 34 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°